!NTERZIS

Numele meu este interzis. Nimeni nu are voie să-mi spună adevăratul nume. Chiar și părinții mei, cînd m-am născut, m-au numit Victor. De teamă, pesemne. Pînă pe la 7 ani, m-au alintat fiecare cum a vrut. Atunci a fost pentru prima oară cînd le-am atras atenția. Nu mă cheamă Victor. Numele meu nu este Victor Maan. Da’ cum să-ți spunem, au rîs ei de mine. Saty, așa aș vrea să-mi spuneți. Saty. Nu e nici ăsta adevăratul meu nume, dar oricum e mai bine decît Victor. Pentru început li s-a părut amuzant. Curînd au înțeles că nu e așa, s-au îngrijorat chiar. Au consultat un medic. I-a liniștit, le-a spus că uneori se mai întîmplă la copii. Cînd uitau și îmi spuneau iarăși Victor, îi zgîriam, mușcam sau loveam cu pumnii și picioarele. Aveam o furie pe care nu mi-o potoleam decît dacă îmi făceau pe plac. Saty. Așa mă numesc. Pentru o vreme. Acesta este numele meu de împrumut. Aveți grijă cum îmi spuneți. Numele meu adevărat este interzis, nu vi-l pot spune. Numele meu nu poate fi spus. Cine-mi va pronunţa numele va rupe codul tăcerii. Pedeapsa e mai grea decît moartea. E mai grea decît penitența veşnică. Decît iadul. Numele meu nu iartă. Așa că spuneți-mi Saty. Altfel o să vă pară rău.


La opt ani eram cel mai frumos băiat de pe stradă. Mă plăceau deopotrivă mamele celorlalți copii, tații, bunicii, fiicele, fiii. Eram dragostea liberă umblînd pe stradă. Toată lumea ofta în urma mea. Fetele doreau să se joace cu mine. Uneori acceptam, dar numai dacă îmi arătau păsărica. Băieții rîdeau de mine, mă puneau să le povestesc. Le povesteam, dar numai dacă îmi arătau puțele. Acceptau cu greu, apoi mi le arătau. Scuipam pe ele, cu dezgust, și această umilință îi enerva la culme. De fiecare dată promiteam că nu mai fac, dar nu mă țineam de cuvînt. Întotdeauna scuipam cînd îmi arătau jucăriile lor abia răsărite, niște boboci de trandafir fără spini. Ei săreau să mă bată, însă de fiecare dată se opreau rușinați. La vremea aceea nu înțelegeam de ce, însă cumva îmi dădeam seama că era din cauza felului în care arătam. Eram blonduț, cu părul lung, buclat, cu ochii verzi, de șarpe. Cînd ne strîngeam în brațe, ca pentru trîntă, le simțeam respirația sacadată, le adulmecam transpirația. Vedeam cum li se umflă venele, cum pielea se întinde, și aveam senzația că pieptul li se deschide ca să mă primească; parcă vedeam o formație de ciocane care băteau sacadat în coastele firave de puști de generală, săpînd un drum pentru mine.

Întotdeauna scăpam fără bătaie. Cei de o vîrstă cu mine nu ar fi reușit oricum să mă pună. Cei mai mari simțeau o anume jenă, nu-mi puteam explica de ce. Era unul, o corcitură de ungur cu-nu-ştiu-ce, de vreo 14 ani, Buzinski. M-a alergat minute în șir, nu m-a prins. Mi-a promis că mă prinde și îmi arată el. Cotu’ și pișcotu’ îi răspundeam. Saty, o s-o belești, îmi spunea el. Te prind io! Și m-a prins, cîteva zile mai tîrziu. A vrut să mă trîntească. M-am apărat. Ne-am îmbrățișat cu furie, căutîndu-ne unul altuia punctul slab. Era mult mai puternic decît mine, n-am rezistat mult. Neștiind ce altceva să fac, l-am apucat puternic de organ. N-aveam o poziție favorabilă, n-am putut însă să-l fac să sufere prea tare. Bătaia a degenerat. I-a plăcut defensiva mea și s-a oprit din cafteală, gîfîind ușor. M-a atins și el în locul ăla, însă eu eram inert ca un furtun fără apă. Atunci s-a gîndit să îmi propună o chestie de oameni mari. M-a întrebat dacă am văzut vreodată o femeie dezbrăcată. În realitate, nu în reviste, sau pe cărți de joc. Pe mama, i-am zis, uneori mai fac baie cu ea. Nu-i venea să creadă. Mama mă iubește, îmi spune că sunt frumos și face baie cu mine. Mă credea un puștan coclit. Mi-a propus să ne măsurăm bărbățiile. Am făcut-o, și cred că a rămas cam uimit. Eram cu patru ani mai mic și nu era, cred, nicio diferență între noi, cu excepția părului pe care îl avea acolo. Saty face baie cu maică-sa! Și ce?, spuneam eu. Ai face și tu dacă ai avea. Eu o iubesc pe mami, mami mă iubește. Ești invidios, asta ești. Bine, taci și ascultă. Mergem la femei. Peste drum, în căminul de nefamiliști, la dușuri, la etajul 1. La parter nu merg dușurile. Trebuie să intrăm cu grijă, fără să fim văzuți. Seara, cînd e apă caldă, cu siguranță putem da peste pe cineva la duș. Deschidem ușa, ne cîndim la femeia goală, apoi o zbughim cu viteză pe scări.

Pînă să vă povestesc cum a fost, trebuie să vă mai spun ceva despre Buzinski. El era tartorul blocului. Măgădanul. Ăi mici nu ieșeau din cuvîntul lui. În serile în care ne strîngeam, ne povestea tot soiul de chestii. Cred că erau fanteziile lui sexuale. Ne-a explicat că în curînd o să se întîmple ceva cu noi. Că o să ne schimbăm. Ne vorbea despre o căldură anume, și despre faptul că o să ni se scoale. Adică o să ni se întărească puțulica și că din momentul acela vom înceta să mai fim copii. Mie îmi era frică auzindu-l vorbind. Îmi doream să fiu copil toată viața, să fiu frumos și iubit, așa cum mi se întîmpla atunci. Îmi doream în continuare să fiu luat de mînă de Geanina cu rochiță mov sau de Loredana, care era singura cu sîni ca de femeie, vroiam să fiu întrebat în continuare dacă știu cum se fac copiii. Nu, nu vroiam să ştiu, îmi doream să aflu iar și iar, să răspund zîmbind rochiței mov sau sînilor de femeie în miniatură, să mă strîmb inocent ca o jucărie de pluș, topind orice rezistență, că nu am habar despre cum se fac copii şi apoi să fiu luat de mînuţă și dus în spatele unei barăci, locul nostru preferat pentru făcut prostii. Păi cum nu mai ştii, că ți-am mai arătat. Da, dar am uitat. Și atunci ele să îmi arate din nou, cu rochița ridicată și ștrampii căzuți. Să mă lipesc de pielea lor albă şi moale şi să tremur ca o felie de parizer în mîna unui înfometat.

Îmi doream să fac în continuare baie cu mama, să-i privesc pielea albă, sînii căzuți pe piept, fundul mic, curbura coapselor și umbra aceea minunată între buci, apoi smocul acela de păr dintre picioare și bucata aceea mică, aproape cît o monedă de un ban, de piele violacee care îi atîrna acolo și care îmi plăcea enorm. Nu aș fi putut nici în ruptul capului renunța la tandrețea cu care mă săpunea pe tot corpul, nu puteam să mă lipsesc de căldura aceea pe care o simțeam cînd îmi spăla părțile intime și nici de plăcerea aceea turbată, pe care doar mintea mea de copil o putea percepe atunci cînd mă prefăceam că o iubesc și mă lipeam de ea cu toată pielea. Nu. Era interzis să fiu altceva decît copil. Dar Buzinski insista că aceste lucruri nu mai durează mult. Și ne-a făcut o demonstrație. Ne-a arătat cum i se scoală lui, cum se întărește, cum crește. Ne spunea să punem mîna, dacă nu credem, și după ce l-am atins, l-am crezut. Apoi ne-a explicat că dacă se freacă așa, ritmic, chesta aia nouă a lui, despre care ne amenința că urmează să ne crească și nouă, o să scuipe. O să verse un fel de lapte care se numește spermă. Am privit uimiți cum se întîmplă asta. Ungurul avea ochii bulbucați, era roșu la față, și gîfîia de parcă ar fi urcat de 10 ori scările blocului. Era urît, eu eram frumos. Mie nu avea să mi se întîmple niciodată una ca asta.

Din păcate mi s-a întîmplat. Altfel decît credeam eu. Rămăsesem la fel de frumos, cu părul buclat, nu mai era așa blond, dar aveam în continuare privirea aceea drăcească, de te bagă în boală, cum spuneau fetele. Deja nu înțelegeam de ce nu mă mai joc de-a doctorul cu vecina de palier, deja se întîmplase ceva. Cu doi ani în urmă fusese aniversarea de opt ani a lui Silviu, fratele Loredanei care locuia vis-a-vis, și acolo fusese orgie în toată regula. Mai întîi eu cu Loredana și cu Daniela, apoi cu sora Danielei și cu Nicoleta, partenera mea într-ale medicinei infantile. Saty, Saty, ești atît de dulce, spuneau ele. Ești un scump, și își țuguiau buzele așa cum văzuseră în filme, probabil în Dallas. Mă simțeam cîștigător, aveam cu ce mă lăuda, chiar dacă peste ani aveam să-mi dau seama că pe cît de mult însemna, era la fel de puțin. Atunci însă eram regele. Anul următor așteptasem cu înfrigurare să vină petrecerea, îmi doream cu obstinație să le arăt ce mai învățasem într-un an. Dar nu s-a mai întîmplat. Mi-am zis că poate anul următor, dar nici atunci nu a fost. Nu a mai fost niciodată. Cumva începeam să înțeleg că lucrurile se schimbau și că nu mă puteam întoarce în timp decît cu gîndul. Mă înfuriam tare la senzația asta, dar curînd am înțeles că Buzinski nu ne mințise.

În căminul de nefamiliști fusesem de două ori. Prima dată cu Buze, fiindcă așa îi plăcea să i se spună între prieteni, apoi l-am dus acolo pe Gabi, unul mai mic decît mine, să-i arăt și lui femeia. De fapt, la fel cum era Gabi, erau mulți. Niciunul dintre ei nu făcea baie cu mama lui, niciunul nu știa cum e să mîngîi sînii aceia, fără să fii obraznic, cum poți pune mîna, din greșeală pe corpul alb al mamei, cum te poți cuibări la piept, cum e să-ți lipești abdomenul de al ei, cu poți să zici în joacă, zîmbind, că nu te lași spălat decît dacă te lasă să o speli și tu. Și ea să rîdă, înțelegător, fără să ghicească ce e în spatele zîmbetului tău, ce se petrece în mintea ta plină de tot soiul de jocuri pe care nici tu nu știi prea bine cum să le numești. Apoi, dintr-o dată, mami nu a mai făcut baie cu mine și îmi venea să urlu. Să mă răzbun. Și răzbunarea asta, fără să o conștientizez, a fost să merg cu Găbiță să-i arăt o femeie dezbrăcată în căminul de nefamiliști.

Cînd fusesem prima dată cu Buze, toată povestea fusese un succes. La momentul acela o făcusem mai mult ca să nu spună că sînt laș. Ne furișasem in cămin pe sub geamul portarului, de multe ori nici nu era atent – mai mergeam în cămin și ca să ne spălăm după războaile pe care le purtam între noi, în piei de indieni, de hoți sau vardiști, de cai sau călăreți, de luptători de gherilă sau altele – și urcasem pe scări la primul etaj fără să ne întîlnim cu nimeni. Norocul ne surîsese și cînd am intrat în baie, la toalete nu era nimeni, în schimb cineva făcea duș. Și fiindcă a fost o zi norocoasă, la duș chiar era o femeie, una tînără, mai tînără ca mama. Era plină de spumă, am putut-o privi aproape jumătate de minut pînă să ne observe și să lanseze țipătul de caprioară înjunghiată.

Cu Gabi a fost altfel. Portarul nici nu era în post, așa că am intrat fără să ne ferim prea tare. Eram totuși circumspecți, nu trecuse nici un an de cînd Buze, încercînd să mai arate și altor puștani minunea feminității, fusese prins asupra faptului. Ceilalți doi puști care erau cu el apucaseră să fugă, însă pe el l-au prins. Probabil în perioada aceea, abia așteptau să apărem, șleahta de golani obsedați, cum ne numeau, erau atenți la orice mișcare. Buze n-a mai avut scăpare, pînă să se dezmeticească în urma urletului, s-a trezit cu un bărbat blocînd ușa de la intrarea în cămin. L-a bătut destul de rău, vreo cîteva zile n-a mai ieșit din casă. Întîmplarea asta ne-a depărtat pe toți de cămin, am stat și ne-am văzut de alte distracții. După aproape un an de zile, eu, cel mai frumos băiat din cartier, mă pregăteam să îl inițiez pe un puță, unul cam bleg de felul lui. Îmi făcusem un plan, și eram ferm hotărît că o să fie bine.

În primul rînd, nu trebuie să ne panicăm, i-am explicat lui Gabi. Dacă tipa urlă, nu fugim ca ăi nebuni pe scări în jos, fiindcă riscăm să ne taie calea cineva, așa cum a pățit-o Buze. Fugim, dar în loc să coborîm, urcăm la etajul 2 și ne ascundem în budă. O să fie bine, Saty? a zis el. O să fie minunat, l-am asigurat eu, și el a dat semne că a priceput și că ne putem continua planul. Ești gata? A făcut semn că e pregătit. Am ajuns la etajul unu, am intrat în toaletă. Din nefericire, la duș nu era nimeni. Nu știam ce să facem, dar imediat mi-am dat seama care era soluția. Trebuie să așteptăm, i-am spus puștiului. Ne-am ascuns într-una dintre toalete, erau 3. Am ales-o pe cea mai apropiată, ca să auzim dacă intră cineva la duș. N-a trebui să așteptăm prea mult, așa că n-am tremurat prea tare de frică așteptînd în closet, riscînd să ne dăm de gol dacă ar fi venit cineva să își facă nevoia. Cînd am auzit apa de la duș pornită, deja am început să ne îmbărbătăm. Ne înghionteam unul pe celalalt, încercînd să ne facem curaj. Cînd fusesem acolo prima dată, cu Buzinski, eram aproape inconștient. Nu îmi dădeam seama de pericol. El era conducătorul, eu doar stăteam în spatele lui, ca o umbră.

De data asta, aveam umbra mea, și cam făcea pe ea de frică. Trebuia să mă port încrezător, să-i dau mai mult curaj, să-i arat că am inițiativă, să-i insuflu încredere. Am deschis ușa, și am pășit către cabinele de duș. Erau două, însă niciuna dintre ele nu mai avea ușă, singura care mai era întreagă era doar cea care le separa de toalete. Dacă o deschideai cu atenție, să nu facă zgomot, aveai șansa să poți privi măcar cîteva secunde. Așa am făcut și noi. Zgomotul apei căzînd pe mozaic ne acoperea în mare măsură. Am reușit să deschidem 10-15 centimetri și să privim înăuntru. Nu era o singură persoană, erau chiar două – un bărbat și o femeie. Și nu făceau chiar duș. În ochii mei de copil, acele cîteva secunde mi-au schimbat viața. Simțeam o greață, o înfrigurare și o febră venind din interior. Nu puteam defini ce mi se întîmplă, ce simt. Bărbatul avea chestia aia mare și o înfigea în ea cu o forță și o sălbăticie nebună. Nici nu-mi puteam închipui așa ceva. Nu puteam concepe că din animalismul acela se poate naște un copil. Și în niciun caz unul frumos și deștept ca mine. Oripilat de ce am văzut, am închis ușa. Gabi era uluit și el, nici nu știu dacă apucase să vadă ceva. Într-un fel groaza care mă cuprinsese, că bărbatul acela o chinuia pe femeie mă făcuse se uit de el. Femeia aceea aproape că urla, și nu înțelegeam de ce. O durea? Tipul acela avea o chestie care semăna cu un pulan de polițist. Nu-mi puteam da seama cît intrase în ea, dar în capul meu așa vedeam. Și credeam că suferă, și-mi era groază închipuindu-mi ce se petrece în lumea intestină a acelei femei.

Taie-o!, i-am șoptit lui Gabi, și în clipa următoare deja ieșeam pe ușa care dădea în hol. Fără să mai aștept după el, am ieșit și am pucat-o în fugă pe scări. Abia cînd am intrat în toaleta de la doi mi-am dat seama că nu se ține după mine. Am deschis ușa, încercînd să nu fac niciun zgomot și am tras cu urechea, încercînd să surprind vreo urmă de scandal. Nimic. Probabil că puștiul scăpase teafăr, neprins. Aș fi putut să ies și eu și pîș-pîș să mă strecor către ieșire. Probabil că nu fuseserăm observați, așa că dacă mă arătam decent, puteam trece chiar ca un vizitator, cu toate că era mai greu de crezut asta despre unul de vîrsta mea. Da, aș fi putut pleca, însă imaginea aceea nu-mi dădea pace, mă simțeam eu însumi rănit. Frumusețea mea, și aici mă refer la acea delicatețe interioară, acea tandrețe copilărească și acel suflu pur care se cuibărise în mine pînă atunci, fusese pîngărită. Aveam nevoie de cîteva clipe în care să mă gîndesc, să mă adun, să mă analizez. Trebuia să înțeleg ce simțeam în legătură cu ce văzusem, fiindcă deja aveam o dublă înregistrare. Senzația aceea de scîrbă, de furie în legătură cu bărbatul acela care își introdusese scula în femeia aceea era îndoită de altceva, de un tremur aproape imperceptibil, ceva care pornea din vintrele mele și se răsfrîngea în tot corpul, ca o ploaie pe un acoperiș de tablă fierbinte.

Am hotărît să intru puțin la duș, să-mi dau cu puțină apă pe față. La fel ca la etajul unu, doar o ușă la intrarea spre cabine. Deschisă. Am pășit cu o oarecare emoție, în memoria mea se dădea un război al imaginilor. Peste proaspăta amintire acumulată, pe care încă nu mi-o puteam așeza undeva în cap, se suprapuneau clipele mele de tandrețe cu mama, jocurile mele ușor vinovate, dar inocente. Fiorul pe care îl simțeam atunci cînd eram împreună în cadă, atingerile calde, zîmbetele complice pe care le schimbam între noi. Încercam să îmi imaginez că tot așa se purta și tata, în niciun caz ca animalul acela care o făcea pe femeia aia să geamă. Să geamă? Oare de ce? Nu putea să fie durere aceea, chiar dacă părea altfel, ea stătea acolo, se lăsa pătrunsă, avea capul pe spate, ochii închiși, iar mîinile ei mușcau din umerii bărbatului. Un picior și-ș încolăcise pe după mijlocul lui, într-unul se sprijinea, iar el o trăgea spre el și-i înfigea chestia aia ca o țeapă. Iar ea stătea. Și da, și el gemea, mi-am dat seama. N-avea cum să îl doară și pe el, chestia aia a ei nu e nicidecum atît de fioroasă, nu poate să fie o gură cu sute de șiruri de dinți care să te mănînce. Pur și simplu nu poate.

Mă așezasem într-un colț și mă gîndeam la lucrurile care mi se întîmplaseră, nu numai atunci, mă gîndeam la tot ce știam despre chestia asta cu barbați și femei. În primul rînd știam că i se spune în mai multe feluri. A face dragoste, dacă vrei să fii politicos sau chiar literar. Sex, fiindcă scrie și în dicționar, dar asta dacă nu vrei să fii vulgar. Altfel îi spui futut, dacă ai sînge de golan. Dat la buci, dat banana la maimuță, înfipt laleaua-n brînză, coțăială și mai erau cîteva expresii, dar nu mi le aduceam aminte. Pula-n pizdă, cum spunea Buzinski, deși cred că și pentru el chestia asta era doar o vorbă, nu avea de unde știi cum e în realitate. Buze vorbea mult, dar în afară de gura lui mare… – minte puțină și acțiune și mai puțină. Știam cumva asta, începusem să-mi dau seama că așa e, chiar din seara în care ne povestea că s-a masturbat – sau că și-a făcut laba, cum spunea el – în baie și a ejaculat atît de tare ca a umplut peretele și chiar atunci a intrat mătușă-sa peste el, locuia cu ea, și l-a întrebat ce e și el a zis că a vărsat un pahar cu lapte iar ea l-a crezut. Încercasem și eu să-mi fac laba o dată, am simțit așa ca o căldură uriașă, un glob de foc în piept și un curent electric acolo. Am tremurat din tot corpul la un moment dat și o durere plăcută m-a inundat. Mă durea tot corpul și aveam o sensibilitate fantastică, ca și cum m-aș fi gîdilat peste tot. De ejaculat, n-am ejaculat așa cum văzusem la Buze, era doar o chestie transparentă, cleioasă ca lacul de unghii al mamei, care se prelingea din găurica pe unde fac pipi. Mă întrebam dacă această durere plăcută o simțea și cuplul de la etajul de dedesupt cînd făceau sex.

Deși nu văzusem niciodată scene de sex, adică nu văzusem ceva pe bune, explicit, aveam totuși o cultură în acest sens, din ce mai citisem prin cărți și, mai ales, din ce văzusem în filme. Poate eram încă inocent, dar nimic din ce știam nu semăna cu scena la care, incognito, luasem parte cu doar cîteva minute înainte. Eu văzusem în filme că oamenii se mîngîiau, se sărutau, se îmbrățișau. Mișcările lor erau lente, molcome, se unduiau ca niste pisici. Cînd mă gîndeam la scenele acelea, îmi închipuiam că dragostea asta e o lene plăcută, ca o senzație de somn în oase, ca un vis consistent ca un abur care îți asfixiază realitatea, te ia cu el și te plimbă aiurea și aievea cum un covor zburător. Nu, dragostea nu putea fi altfel, îmi spuneam atunci, iar ceea ce făceau cei doi la duș nu era decît un futut ordinar, poate chiar un viol, fiindcă în mintea mea cu asta se asocia mai ușor. Eram totuși nelămurit de faptul că părea o unire consimțită, nimeni nu lupta să scape din asta, ba chiar femeia venea singură către bărbat, se prindea de el și îl lăsa să intre, să o posede, cu o vulnerabilitate care semăna mai degrabă a siguranță. Nu înțelegeam exact cum vine asta și mă gîndeam că urmează să pricep, cînd liniștea mi-a fost tulburată. Cum stăteam în colțul cabinei de duș, ghemuit și reflectam la ce mi se întîmplase, ușa s-a deschis și cineva a intrat înăuntru. Speriat, m-am făcut și mai mic.

Era o femeie, cred că avea vreo 25 de ani. Avea părul negru, era ușor plinuță. Avea un prosop mare în care era învelită și mai avea unul aruncat pe umăr. Nici nu m-a văzut cînd a intrat, s-a dus direct la celălalt duș și a dat drumul la apă. Și-a scos prosopul, rămînînd goală, ca și cum ar fi fost singură acolo. M-am ridicat în picioare, mă gîndeam cum să fac să spun că sunt acolo și că vreau să plec. Îmi era puțin teamă, episodul cu Buzinski ar fi trebuit să mă facă să îmi fie chiar frică. Eram însă tulburat, și nu găseam niciun cuvînt. Părea destul de precipitată, fiindcă a intrat imediat sub jetul de apă. Apoi fără nicio jenă și-a dus mîinile acolo, unde era păsărica ei. Nu avea păr deloc, și cînd și-a trecut degetele prin fantă, o piele roz a izbucnit dedesupt. Gemea ușor și se lăsa în unda de apă, ca și cum ar fi alunecat într-o cascadă. Apoi m-a văzut. Cîteva secunde ne-am privit unul pe altul, încercînd fiecare să înțelegem situația și ce urmează. Așteptam țipătul și inima mi se strînsese cît o unghie care mă înțepa în piept.

N-a țipat. N-a zîmbit. S-a uitat la mine vreo 20 de secunde, apoi a venit spre mine, hotărîtă. Mi-am pus mîinile în dreptul feței, convins că are să-mi dea palme. Ce face aici copile?, m-a întrebat. Vocea ei era ușor răgușită, gura îi mirosea a tutun. Cred că fuma Snagov, știam aroma aceea de la tata. Nu aveam ce să răspund. Nu îmi găseam nicio explicație, dar nici cuvintele nu-mi veneau. Știi că nu ai ce să cauți aici? Știi că e interzis? Ai auzit ce au pățit alții? a turuit ea și între timp m-a apucat de mînă. Cred că tremuram, iar prin mine erau șerpi de gheață. Nu mă pierdeam de obicei cu firea, însă acum eram ca și mort. Aș fi vrut să spun ceva în apărarea mea, însă îmi pierdusem orice putere. Cred că știi că dacă țip, o să fie nasol de tine. Ai noroc că ești foarte drăguț. Ești foc de frumos, n-am mai văzut unul ca tine pînă acum, io zic. Ești din cartier? Am aprobat din cap, nereușind încă să-mi recapăt glasul. Ai mai văzut femei pînă acum? Am vrut să spun că da, apoi mi-am dat seama că m-aș fi dat de gol. Am clătinat din cap că nu. Ești un norocos, mi-a zis ea, uite, n-o să țip și tu vei putea să mă mîngîi. Mi-a luat mîna și mi-a așezat-o pe sînul încă ud. Am simțit o arsură în palmă, care s-a prelins rapid în tot corpul. Nu fii prost, alții ar da o avere să fie în locul tău, io zic, a mai spus ea, și fără să aștepte vreun răspuns sau gest de la mine m-a sărutat pe gît, urcînd rapid către ureche și m-a mușcat ușor. Gheața din mine s-a topit, însă m-am gîdilat foarte tare, cutremurîndu-mă din cap pînă în picioare. Hai, atinge-mi sînii. Nu fi momîie, io zic.

Stăteam acolo, în fața ei. Eram mai înalt decît ea. Senzația de frică îmi trecuse. Era altceva care se petrecea cu mine. Un fel de rușine, o jenă, o emoție din care nu înțelegeam decît că mi-e teama să mă apropii de ea. Nu de frică, ci un fel de lipsă de curaj nelămurită, o timiditate pe care niciodată nu o mai încercasem, nu în preajma fetelor de o seamă cu mine, și nici față de mama. Față de femeia asta nu-mi venea însă tupeul, nu mă puteam controla. Încă tremuram ușor, dar nu mai aveam griji. Aveam doar o rezervă față de a acționa întru-un fel sau altul. Ea nu avea. Ești un copil dulce, zic io. Uite cum facem. Pentru început îți scoatem cămașa asta. Și cămașa a zburat, nici n-am apucat să zic nu. Apoi mi-a luat mîna, o simțeam cumva ca și cum n-ar fi fost a mea. A dus-o între picioarele ei, în despărțitura aceea dintre buzele acelea de jos. Am simțit o căldură și-o umezeală acolu, era alunecoasă. Cînd am atins-o a tremurat de sus pîna jos și atunci mi-am dat seama că a simțit ca mine. Fără să ceară voie, m-a pipăit acolo jos. Din mîini, din cap și din piept porneau niște energii pe care nu le puteam controla. Toate se adunau în penis, și îl simțeam vulnerabil, dar asta pentru că începea să prindă viață. Începea să semene cu chestia aia a lui Buzinski, cînd ne explica în timp ce se masturba că o să ajungem ca el, și că așa se termină copilăria. Și acum îmi aduceam aminte că mai spunea și că o să ne placă.

Teama că nu voi mai fi iubit mă urmărise întotdeauna. Eram frumos, simțeam asta, și în plus toată lumea mi-o repeta. Mă convinsese de această calitate a mea, o simțeam ca pe o comoară de care nu trebuia să fiu nicicum deposedat. A mă depărta de copilărie era pentru mine aproape un echivalent cu pierderea acestei averi nemăsurate. Niciodată, nimeni, nu-mi pusese frumusețea la îndoială. În ultima vreme, de aproape 2 ani, copilăria avusese însă de suferit. Mai întîi mami, care nu mai venea să facem baie împreună, lipsindu-mă de momentele acelea perfecte de dragoste, apoi tovarășele de joacă și de ce nu, și nu neapărat în ordinea asta, băieții din cartier. Chestiile pe care le făceam împreună evoluaseră de la prinsea și baba oarba, de la v-ați ascunselea și bătăile cu călăreți de plastic la alte jocuri. Lapte gros, cuțitașe, escapade la furat de diferite fructe sau țevi din blcurile în construcție, fotbal pe bani sau chiar la sucit mințile fetelor de la noi sau de la alte blocuri. Apoi au urmat discuțiile serioase, lucrurile noi pe care le aflam despre noi înșine, transformarea lentă și inevitabilă în ceea ce urma să devenim, adică bărbați – lucru care încă ni se părea imposibil, departe. Irealizabil, și asta numai pentru că, cel puțin în cazul meu, nu-mi doream deloc acest lucru. Dar oricît mă feream, oricît încercam să țin piept schimbărilor, ele veneau în cascadă, și nu mai știam cum să mă apăr. Iar, așa cum mă avertizase Buzinski, nu numai că nu se poate altfel, dar începe să fie chiar plăcut.

în felul acesta am simțit eu atunci o transformare în trupul meu. Dacă la început îmi era teamă, apoi eram oarecum paralizat de emoție, după ce femeia aceea și-a băgat mîna în chiloții mei a început, puțin cîte puțin, să îmi placă. Mîna pe care chiar ea mi-o luase și mi-o introdusese între picioarele ei fusese la începu moartă, apoi însă devenise un fel de funie care susține un pod. La fel era și mîna ei, care mă masa acolo unde doar mama mă atinsese cu atîta atenție și febrilitate. Diferența era că mama mă îngrijea. Femeia asta îmi făcea altceva, și era bine. Curînd imaginea mamei se ștergea ușor, și plăcerea dăruită de ea era din ce în ce mai puternică. Iar apropierea dintre noi devenea din ce în ce mai intimă. Abia apucasem să realizez toate aceste lucruri cînd buzele ei s-au lipit de ale mele și limba ei a început să îmi umble ca un vierme bezmetic în gură.

Cîteva clipe nu am putut reacționa, apoi următoarea senzație a fost de scîrbă. Deja mă împotriveam, împingeam spre ea, încercînd cumva să opresc această mizerie. Apoi de acolo de jos ceva a urcat în creier. Nu știu ce, nu știu de ce, dar parcă ascultînd o comandă ascunsă, scîrba mea a dispărut. Și culmea, m-am trezit participînd și eu la sărutul ăsta, cu toate că nu știam cum se face. Mă mai prostisem eu cu puștoaicele mele, dar niciodată nu ajunsesem într-un stadiu atît de avansat. În mintea mea se ducea acum altă luptă. Aveam șansa de a controla situația sau de a fi dominat. Pe de altă parte mă gîndeam dacă e mai bine să continui sau să renunț. Cu toate relele din lume adunate, parcă nimic nu semăna cu sfîrșitul copilăriei.

Cumva lipsa mea de acțiune o motivase pe femeie. Să fii cuminte, zic io, mi-a mai spus, apoi și-a văzut mai departe de mine. Eram aproape gol, panatalonii alunecaseră de pe mine, și după gură, ea îmi luase cu asalt gîtul. Furnici mii alergau prin mine, era ca într-o invazie. Cînd a început să-mi sărute sînii cred că zîmbeam zăpăcit, neștiind ce se întămplă. Mă simțeam ca un idiot în fața unei coli albe de hîrtie. Nu știam ce să fac. Nu știam dacă trebuie să scriu, nici nu știam să scriu. Desenam o linie frîntă, însă ea venea și mă corecta de fiecare dată, și apăreau cercuri, tot mai multe cercuri, mai mari, tot mai mari, luminoase, orbitoare. Buzele ei s-au lipit de pielea de sub buric și cercurile au început să se strîngă în jurul meu, împiedicîndu-mi mișcările. Apoi mi-a cuprins jucăria cu buzele, și am văzut o supernovă. O clipă fost acolo unde era inima, apoi a coborît în stomac și din stomac s-a lăsat în vintre apoi a explodat. Am simțit cum inima și intestinele și dragostea pentru mama și copilăria, și amintirile de la țară, și toată furia mea se scurge la ea în gură. Ea a tras din mine tot acest amalgam, tremuram din fiecare celulă și la un moment dat, slăbit, n-am mai putut rezista. Am căzut în genunchi și am putut scoate primele sunete. La capătul lor, un sigur cuvînt inteligibil. Ajunge!

A făcut niște ochi mari, cît niște oglinzi în care mă vedeam mic-mic, un bebe care abia a fost primenit. Ce-i puișor, nu ți-a plăcut? Hai că a fost bine, zic io, niciun gagiu din gașca ta n-a pupat vreodată așa ceva. Mie îmi venea să plîng și simțeam o furie oarbă, ca atunci cînd îmi doream ceva. De data asta îmi doream să dispară și pentru că nu se întîmpla, vroiam să o lovesc. Eram însă în genunchi, ea mă mîngîia pe cap, și se apropia cu buzele acelea de jos de obrazul meu. M-a apucat mai zdravăn de cap și m-a lipit cu gura de ele. Am simțit pentru o clipă o chestie ușor cleioasă, cu gust sărat. Starea mea de scîrbă s-a înrăutățit și m-am smucit brusc. Ooo, copilul e nervos. Bine, zic io, data viitoare. Nu poți învăța tot într-o zi, așa zicea și mama.

Auzind cuvîntul magic, mi-am adus aminte de momentele frumoase cu mami. Mă simțeam ca un trădător, cu toate că știu că undeva în adîncul meu aveam un bol de satisfacție, mare cît o porție de orez cu lapte și scorțișoară. Dar pe moment nu mi-a stat gîndul, și în timp ce-mi trăgeam țoalele pe mine, m-am trezit plîngînd. Deja nu o mai păuteam privi în ochi pe femeia aia. În spatele irișilor, undeva în partea din spate a craniului, în interior, era o cadă cu apă caldă în care stătea mama și mă chema. Femeia mă luase de mînă și încerca să îmi spună că o cheamă Ioana și că dacă vreau să mă mai văd cu ea să o caut, stă la nu știu ce cameră. Mama spunea și ea ceva, și nu mai înțelegeam nimic. Știam doar că din mine se vărsase ceva și o satisfacție nouă îi luase locul. Ceva răutăcios, egoist și dureros. Ceva de care probabil nu mai puteam scăpa, o infecție fatală, nevindecabilă. Am fugit pe ușă fără să privesc înapoi, convins că nu am să mă mai întorc niciodată în căminul acela.